De ce ne plafonăm? Nici noi nu ştim.

Mă întreb des asta, mai ales atunci când ajung în punctul ăla nociv, în care din lene sau plictiseală, pierd timpul, timpul, frate, care aşa cum spunea Ştefan(https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=121356961741980&id=105591779985165) se cheltuie indiferent dacă tu îl consumi într-un mod benefic sau nu.
Eu văd plafonarea şi la cei de vârsta mea şi chiar şi la părinții lor. De ce apare? Probabil pentru că rămasul în pătrațica ta şi traiul ăsta confortabil, fără riscuri, fără temeri şi situații problematice, îți asigură o viață organizată, care nu iese din grafic, la limita dintre „ nu mai am cu ce să plătesc lumina luna asta” şi „ce aş putea să fac în plus ca să merg şi la Untold”…şi cam atât, dar mulți se mulțumesc doar cu asta.
Avem pasiuni şi centre de interes, dar nu ajungem să facem nimic spre a ne dezvolta în sensul asta şi  apar întrebările: „Cum o să fac eu asta?”, „Dacă nu îmi iese, ce se va întampla cu mine?”, „Mama a zis că nu vrea un copil sortit eşecului, ce fac dacă o dau în bară?”Pai dacă nu încerci, nu vei şti niciodată dacă va fi un succes sau un eşec. Da, vor fi şi eşecuri pe care trebuie să înveți să le gestionezi şi să le priveşti ca pe un factor determinant şi motivațional spre treapta următoare, dar gândeşte-te dacă va fi un succes: tocmai ai descoperit că poți face şi altceva, care îți place şi care creează nişte reacții pozitive şi în jurul tău. Eu cred că acum ai un punct de plecare pentru un prezent activ, pe care să îl trăieşti din plin, a meritat, deci!
Probabil vă este cunoscută situația asta: „Mamă, tu dacă nu te faci medic, nu mai calci la mine în casă!”.Dacă nu este „medic” acolo, este cu siguranță altă profesie. Profesiile astea pentru care se studiază 6 ani + sau despre care este ştiut că sunt „profesii adevărate”, nu înseamnă că pot fi şi cheia succesului tău sau biletul la lotto cu care vei da lovitura în viața asta.  Astea-s semnele că poate şi părintele respectiv a pierdut vremea frecând menta în tinerețe şi că în prezent, îşi doreşte ceva mai bun pentru copilul său. Problema e că „succesul” ăsta nu duce decât la frustrare, frustrarea tânărului că a facut ce au vrut alții şi că acum poate este prea târziu să mai spere sau să mai facă ce îi place. Şi el, la rândul lui, s-a plafonat într-o situație care probabil a adus la tăcere certurile zilnice. NU! Părinții nu sunt acolo ca să îşi proiecteze ideile nepuse în practică şi regretele asupra ta, ci ca să te susțină, să te încurajeze să descoperi ce îți place să faci cu adevărat, ce te face să fii mai mult decât mulțumit cu tine. Rolul tău, în schimb( nu te-am uitat), este să fii cu capul pe umeri, să ai curajul să afirmi ce îți place, pentru că până la urmă în ecuația asta este vorba despre viitorul tău, nu despre trecutul mamei. Fă zilnic ceva pentru pasiunea ta şi tinde sa fii din ce în ce mai bun, restul o să vină de la sine.
Da, toți avem momente în care „merge şi aşa”, dar importantă este secunda aia în care iei atitudine, reacționezi, eşti treaz în fața visurilor tale şi lupți pentru a fi fericit şi împăcat. Lupta asta va fi lupta vieții tale şi momentul în care vei renunța, va fi şi momentul în care la o distanță de O alegere, va trece pe lângă tine râzându-ți în față acea „Maria” sau acel „Alex” care va face lucruri mărețe cu timpul şi aptitudinile ei/lui.
Mulțumesc pentru că ai citit şi aştept să aud ce crezi tu despre asta. Dacă nu ştii exact ce e cu referința de la început, dar rezonezi cu ideile de mai sus, uite aici un link:http://artzeimer.ro/ cu care s-ar putea să rezonezi şi mai tare. 😊

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s