Neam Unit

29 ianuarie 2017, ora 18:00

Am ajuns în Piaţa Universităţii împreună cu tata şi ne-am oprit câteva minute să ne uităm atent la ce se întâmplă în jurul nostru. Vedeam bucureşteni determinaţi, calmi, bine dispuşi. Erau total alţi oameni faţă de cei pe care îi vezi în trafic sau la metrou, aveau un scop comun: să-şi ia înapoi Bucureştiul, să-şi ia înapoi ţara.

Am plecat împreună spre Unirii, Piaţa Constituţiei, Tribunal, Piaţa Victoriei, îngheţaţi, cu steaguri fluturând, cu pancarte scrise de mână, strigând pentru dreptate, pentru a ne face auziţi. În mulţime erau oameni vocali, respectuoşi,prietenoşi, care ştiau de ce sunt acolo şi ce susţin, fără a fi vreo secundă violenţi.

A fost prima mea experienţă de genul şi a fost minunat. Am simţit pentru prima dată ce înseamnă, pe lângă altele, să fii cetăţean, să ştii să ceri atunci când eşti nedreptăţit, să nu mai pleci capul acceptându-ţi soarta de “român” care trăieşte în România.

Trecând pe Bulevardul Elisabeta, am avut toţi parte de un moment emoţionant. Tropăiam şi strigăm că aşteptăm cartea lui Dragnea şi dintr- o dată ne-am oprit brusc şi din vociferat şi din mers. În balconul unui bloc, a apărut o bătrânică bătând din palme, ridicându-şi mâinile spre cer, îndreptându-şi sărutările către noi şi salutându-ne plină de fericire. O mare de oameni s-a întors către ea, a salutat-o şi a început să o aplaude. Şi-am zis toţi ” Ia uite cum ne susţine de acolo pentru că altfel nu poate, în timp ce alţii stau bine mersi la căldură”. Şi aşa este. M-am uitat atent la luminile blocurilor şi la ferestrele la care stăteau oamenii, privind parcă un spectacol-manifest şi m-am gândit că pentru unii este tare bine să îi vezi pe alţii schimbând lucruri pentru tine, bătându-se cu pumnul în piept pentru egalitate şi transparenţă, în frig, mergând kilometri întregi. Ar fi ideal să ne pice din cer dreptatea, dar trebuie să luptăm pentru ea, în sala de vot, în stradă, să facem NOI ce este bine pentru NOI.

Am scris asta, ştiind că majoritatea persoanelor care citesc sunt de vârsta mea. Pentru noi nu o să facă prea mulţi, multe. Noi suntem cei de care depindem şi pentru care contează. Nu râdeţi şi nu vă amuzaţi că am ieşit în stradă la 17 ani pentru ca din întâmplare şi voi trăiţi aici şi şi peste voi o să se reverse alegerile altora, cu care poate la un moment dat, nu veţi mai fi de acord. “Haha a ieşit şi X în stradă, ce fraier, face pe inteligentul”. De ce devine de condamnat şi subiect de glume pentru voi, faptul că lui X îi pasă de ce se întâmplă în jurul lui, că e o persoană vocală, da, la 16,17,18 ani cât are?

ps: Ştiu că am zis de multe ori “noi”.. şi asta pentru că este despre NOI, nu despre ei.

Mulţumiri lui Adi Bulboacă, cel care a realizat fotografia şi care mi-a dat voie să o folosesc în această postare.

Fotografia postată de Adi Bulboacă.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s